CREANGÃ ION

Title:Pãcalã
This text will be replaced
Subject:FICTION Scarica il testo


ION CREANGÃ
Pãcalã

Un negustor, umblând prin mai multe sate ºi oraºe, ca sã cumpere grâu, pãpuºoi ºi altele, într-o zi ajunse la un pod ºi când era sã treacã vãzu un om care se odihnea acolo: acesta era Pâcalã. Negustorul, voind sã afle ceva de la el, ca orice negustor, se apropie de dânsul ºi-l întrebã:

- De unde eºti, mãi creºtine?
- Ia din sat de la noi, rãspunse Pâcalã.
- Din care sat de la voi?
- Iaca de acolo, tocmai de sub acel mal, arãtând negustorului cu mâna spre un deal.
- Bine, dar ce sat e acela? Eu nu-l ºtiu.
- Ei! cum sã nu-l ºtii; e satul nostru, ºi eu de acolo vin.
- Nu aºa, mãi prostule. Eu te-ntreb: acel sat pe a cui moºie este ºi cum îi botezat?
- Doamne! da' nu ºtii cã moºiile sunt boiereºti ºi asta-i a cuconului nostru, ce ºede la Bucureºti? Iar satu-l boteazã popa într-o cãldãruºã cu apã, cum îi scrie lui în cãrþi.

Negustorul, privindu-l lung, zise în sine: Mã!... aista-i chiar Pâcalã.

- Dar cum te cheamã pe tine?
- Iaca!... ce mã întreabã. Mã cheamã ca pe oricare: vinã-ncoace, ori vin-aici!

Negustorul începu a-ºi face cruce ca de naiba ºi iar îl întrebã:

- Dar cu chemarea împreunã cum te mai strigã?
- Iaca aºa: vino! u! mã! rãspunse Pâcalã.

Negustorul începu atunci a râde ºi zise: ce prost! Apoi îl mai întrebã:

- Dar ce bucate se fac acolo la voi?
- Mai mult terciu cu mãmãligã mâncãm, zise Pâcalã.
- Înþelege-mã, prostule! Nu te întreb de bucate ferte.
- D-apoi de care bucate mã-ntrebi?
- Te-ntreb dacã s-au fãcut la voi grâu, orz ºi altele.
- Da, s-au fãcut pânã la brâu, rãspunse Pâcalã.
- Nu te-ntreb de înãlþime, cã doar n-am nevoie de paie pentru boi, ci aº voi sã ºtiu ce feliu este la voi grãuntele orzului.
- Sã-þi spun, dacã nu ºtii, zise Pâcalã. Grãuntele orzului este lungãreþ, îmbrãcat c-o coajã cam gãlbie ºi c-o þapã în vârf.
- Bine, ºtiu de astea; dar spune-mi ce fel se vinde, cã aº voi sã cumpãr ºi eu.
- De! nu ºtii dumnia-ta ce fel? Unul dã grâul ori orzul, ºi altul îi dã bani: galbeni, napoleoni ori altãceva.
- Nu mã-nþeleseºi nici asta; eu te-ntreb: cum se dã?
- Bre!... Nici asta n-o ºtii. Sã-þi spun eu: iei baniþa ori dimerlia ºi pui în ea pân-o umpli cu vârf, apoi cu coada lopeþii o razi º-o torni în sac, pe urmã iarãºi o umpli ºi tot asemine faci.
- Eu nu te-ntreb asta, om fãrã cap ce eºti!
- Dar ce fel mã-ntrebi? zise Pâcalã.
- Cu ce preþ se vinde chila ori baniþa; câþi lei?
- Aºa cum te-nvoieºti; ºi câþi lei dai atâta iei.

Negustorul, supãrat, îl mai întrebã:

- Neghiobi ca tine mai sunt acolo-n sat?
- U! hu!... este badea Muºat, badea Stan, Neagu, Voicu, Florea, Soare, badea Bran, Coman ºi alþii.
- Ho! mã, destul! Dar cine este mai mare decât toþi la voi în sat?
- Cine-i mai mare? Badea Chiþu; el este mai nalt decât toþi; e atât de lung, încât mai n-ajungi cu mâna la umãrul sãu.
- Bre!... proastã lighioaie mai eºti! Nu te-ntreb aºa.
- Dar cum? zise Pâcalã.
- Eu îþi zic: pe cine ascultaþi voi aici în sat?
- I! ha! auzi vorbã! Ascultãm pe lãutarul moº Bran; când începe sã cânte, tot satul stã cu ochii ºi urechile þintã la el.
- Nu zic aºa, mãi nãtãrãule! Rãspunde-mi odatã cum te-ntreb.
- Ei, cum?
- Eu te-ntreb de cine aveþi fricã aici în sat mai mult.
- Vãleu, maicã! Ia, de buhaiul lui moº popa, mare fricã mai avem, mãmulicã. Când vine sara de la pãscut, fugim de el care încotro apucãm; cã atât e de înfricoºat, de gândeºti cã e turbat; când începe sã mugeascã, sparie chiar ºi copiii din sat.
- Mã!... da'! ce namilã de om eºti tu? Nu cumva eºti vrun duh rãu, frate cu Meazã-noapte sau cu Spaima-pãdurei?
- Ei, Doamne! De ce mã-ntrebi, când mã priveºti? Ce? Nu mã vezi cã-s om ca ºi dumniata: cu cap, cu ochi, gurã, nas, mâni ºi cu picioare, mã miºc ºi mã uit ca toþi.
- Aºa te vãd ºi eu, dar ai minte ºi simþire abia ca un dobitoc. Ia spune-mi, zãu: aveþi butnari sau dogari în sat la voi?
- Avem.
- Na cinci bani, ºi du-te sã-þi puie doagele ce-þi lipsesc.

Prostia din nãscare, leac în lume nu mai are; ea este o uricioasã boalã, ce nu se vindecã în ºcoale, ba nici în spitale.

...