| |
CREANGÃ ION
Title:Ursul pãcãlit de vulpe
This text will be replaced
Subject:FICTION
ION CREANGÃ
Ursul pãcãlit de vulpe
Era odatã o vulpe vicleanã, ca toate vulpile. Ea umblase o noapte întreagã dupã hranã ºi nu gãsise nicãiri. Fãcându-se ziua albã, vulpea iese la marginea drumului ºi se culcã sub o tufã, gândindu-se ce sã mai facã, ca sã poatã gãsi ceva de mâncare.
ªãzând vulpea cu botul întins pe labele de dinainte, îi vine miros de peºte. Atunci ea rãdicã puþin capul ºi, uitându-se la vale, în lungul drumului, zãreºte venind un car tras de boi.
- Bun! gândi vulpea. Iaca hrana ce-o aºteptam eu. ªi îndatã iese de sub tufã ºi se lungeºte în mijlocul drumului, ca ºi cum ar fi fost moartã.
Carul apropiindu-se de vulpe, þãranul ce mâna boii o vede ºi, crezând cã-i moartã cu adevãrat, strigã la boi: Aho! Aho! Boii se opresc. Þãranul vine spre vulpe, se uitã la ea de aproape ºi, vãzând cã nici nu suflã, zice: Bre! da' cum naiba a murit vulpea asta aici?! Ti!... ce frumoasã caþaveicã am sã fac nevestei mele din blana istui vulpoiu! Zicând aºa, apucã vulpea de dupã cap ºi, târând-o pânã la car, se opinteºte º-o aruncã deasupra peºtelui. Apoi strigã la boi: "Hãis! Joian, cea! Bourean". Boii pornesc.
Þãranul mergea pe lângã boi ºi-i tot îndemna sã meargã mai iute, ca s-ajungã degrabã acasã ºi sã ieie pelea vulpii.
Însã, cum au pornit boii, vulpea a ºi început cu picioarele a împinge peºtele din car jos. Þãranul mâna, carul scârþâia, ºi peºtele din car cãdea.
Dupã ce hoaþa de vulpe a aruncat o mulþime de peºte pe drum, bine...ºor! sare ºi ea din car ºi, cu mare grabã, începe a strânge peºtele de pe drum. Dupã ce l-a strâns grãmadã, îl ia, îl duce la bizunia sa ºi începe a mânca, cã ta...re-i mai era foame!
Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.
- Bunã masa, cumãtrã! Ti!!! da' ce mai de peºte ai! Dã-mi ºi mie, cã ta...re! mi-i poftã!
- Ia mai pune-þi pofta-n cuiu, cumãtre, cã doar nu pentru gustul altuia m-am muncit eu. Dacã þi-i aºa de poftã, du-te ºi-þi moaie coada-n baltã, ca mine, ºi-i avea peºte sã mãnânci.
- Învaþã-mã, te rog, cumãtrã, cã eu nu ºtiu cum se prinde peºtele.
Atunci vulpea rânji dinþii ºi zise: Alei, cumãtre! da' nu ºtii cã nevoia te duce pe unde nu-þi e voia ºi te-nvaþã ce nici gândeºti? Ascultã, cumãtre: vrei sã mãnânci peºte? Du-te desarã la bãltoaga cea din marginea pãdurei, vârâ-þi coada-n apã ºi stãi pe loc, fãrã sã te miºti, pânã despre ziuã; atunci smunceºte vârtos spre mal ºi ai sã scoþi o mulþime de peºte, poate îndoit ºi-ntreit de cât am scos eu.
Ursul, nemaizicând nici o vorbã, aleargã-n fuga mare la bãltoaga din marginea pãdurei ºi-ºi vârã-n apã toatã coada!...
În acea noapte începuse a bate un vânt rãce, de îngheþa limba-n gurã ºi chiar cenuºa de sub foc. Îngheaþã zdravãn ºi apa din bãltoagã, ºi prinde coada ursului ca într-un cleºte. De la o vreme, ursul, nemaiputând de durerea cozei ºi de frig, smunceºte o datã din toatã puterea. ªi, sãrmanul urs, în loc sã scoatã peºte, rãmâne fãr' de coadã!
Începe el acum a mornãi cumplit º-a sãri în sus de durere; ºi-nciudat pe vulpe cã l-a amãgit, se duce s-o ucidã în bãtaie. Dar ºireata vulpe ºtie cum sã se fereascã de mânia ursului. Ea ieºise din bizunie ºi se vârâse în scorbura unui copac din apropiere; ºi când vãzu pe urs cã vine fãr' de coadã, începu a striga:
- Hei cumãtre! Dar þi-au mâncat peºtii coada, ori ai fost prea lacom º-ai vrut sã nu mai rãmâie peºti în baltã?
Ursul, auzind cã încã-l mai iè ºi în râs, se înciudeazã ºi mai tare ºi se rãpede iute spre copac; dar gura scorburei fiind strâmtã, ursul nu putea sã încapã înlãuntru. Atunci el cautã o creangã cu cârlig ºi începe a cotrobãi prin scorburã, ca sã scoatã vulpea afarã, ºi sã-i deie de cheltuialã... Dar când apuca ursul de piciorul vulpei, ea striga: "Trage, nãtãrãule! mie nu-mi pasã, cã tragi de copac..." Iar când anina cârligul de copac, ea striga: "Valeu, cumãtre! nu trage, cã-mi rupi piciorul!"
În zadar s-a nãcãjit ursul, de-i curgeau sudorile, cã tot n-a putut scoate vulpea din scorbura copacului.
ªi iaca aºa a rãmas ursul pâcâlit de vulpe!
...
|
|
