| |
CREANGÃ ION
Title:Inul ºi cãmeºa
This text will be replaced
Subject:FICTION
ION CREANGÃ
Inul ºi cãmeºa
Inul: - ªtii tu, cãmeºã dragã, ce erai odatã?
- Ce sã fiu? Eram ceea ce mã vezi: cãmeºã albã, cu care se îmbracã oamenii.
- Nu-i aºa! Ai fost o sãmânþã, apoi o burueanã, clãtinatã de vânt, ca toate buruenele: aºa naltã, supþirea, tocmai de potriva mea; erai in cu floricicã albastrã, fata mea. Când ai fost crescut ºi copt, cum sunt eu acum, oamenii te-au smuls din pãmânt, te-au legat în fuioare, te-au pus copãcel ºi te-au lãsat la soare ca sã te usuci. Dupã aceea te-au culcat pe þol ºi te-au bãtut cu beþe, ca sã-þi scoatã sãmânþa; apoi bãtut ºi stâlcit cum erai, te-au dus la baltã ºi te-au pus în topitoare, unde-ai stat vro zece zile, ca sã te topeºti, adecã sã-þi putrezeascã hlujul. Dupã asta, te-au scos ºi te-au pus iarãºi la soare, ca sã te usuci, rãzãmându-te de gardul pe care eºti întinsã acum. Fiind uscat, te-au meliþat, ºi hlujul tãu s-a prefãcut în pozderie, iarã cojiþa ta în fuior. Femeile apoi te-au rãgilat, te-au periet ºi te-au fãcut fuior frumos ºi moale ca mãtasa; din fuior te-au fãcut caier, te-au pus în furcã ºi au început a toarce, prefãcându-te în tort sau aþã. Tortul l-au depãnat pe râºchitor, spre a-l face cãleap; cãlepele s-au fert cu leºie, sã se înãlbeascã, apoi te-au pus pe vârtelniþã, de pe care au început a le depãna pe mosoare cu letca; de pe mosoare te-au urzit pe urzoi, apoi te-au luat ºi te-au învãlit pe sulul de dinapoi, punând vergele pintre pãturi, ca sã nu se hrentuiascã urzala; ºi fuscei pintre rost, ca sã nu se încâlceascã natra. Dupã asta te-au nevedit, trecându-te prin iþe ºi prin spatã; ºi, cu ajutorul slobozitorului, al zãvorului ºi al lopãþelei, te-au întins în stative, legându-te de sulul de dinainte, de unde se începe "gura pânzei". Cãlepele lãsate pentru bãtãturã le-au depãnat pe þevi cu sucala; apoi, punând þãvile în suveicã, au început a þese, adecã a trece bãtãtura pintre urzalã cu ajutorul tãlpigilor, al scripþilor ºi al iþelor. Ca sã se îndesascã firele, bãtãtura se bate cu vatalele, între care e aºãzatã spata. ªi iaca aºa te-au prefãcut în pânzã. Când era cald afarã ºi frumos, femeile te-au dus la baltã ºi te-au ghilit; apoi te-au fert cu leºie ºi iar te-au ghilit, pânã te-ai înãlbit. Când erai albã cum trebuie, te-au uscat, te-au fãcut vãlãtuc, te-au croit ºi au fãcut din tine ceea ce eºti acum,
- Micã burueanã, nu ºtiu de unde-ai mai scos atâtea despre mine. Ei, dragã, poate nu ºtii cã oamenii mai fac pânzã ºi din sora noastrã cânepã, ºi din fratele nostru bumbac, ba ºi din înghimpãtoarea urzicã mai fac un fel de pânzã. Dar în fabrici se þes fel de fel de pânzeturi, mult mai uºor ºi în timp mult mai scurt.
- Bre! multe mai auzi!
- Mai aºteaptã, cã n-am sfârºit încã. Din cãmeºã sau rufã, peste câtva timp ai sã te faci tearfã, din care se face scamã pentru bolnavii din spitale ºi pentru soldaþii rãniþi în bãtãlie. Apoi te cautã, ca iarba de leac, sã facã la fabricã din tine hârtie.
- Mare minune mi-ai spus, dragã burueanã, zise cãmeºa. De-a fi aºa, apoi toate lucrurile nu sunt ceea ce se vãd, ci altãceva au fost odatã, altãceva sunt acum ºi altãceva au sã fie.
- Tocmai aºa, soro! Gardul, pe care eºti tu întinsã acum, a fost altãdatã pãdure. Ce are sã fie de-acum înainte? Mãtasa, frunzã de dud întratã în pântecele unor gândaci. Varul, ce-a fost mai înainte? Dar funiile ºi odgoanele? º.a.
Femeile leneºe de la þarã au cântecul acesta:
Puseiu pânza, când da frunza,
ª-o gãtiiu în Sân-Vãsii
ªi-mi pãru cã mã grãbiiu...
ªi de lungã-i ca o pungã
ªi de latã... toatã-i spartã!
Pe sulul de dinapoi,
O sutã de lãtunoi,
Pe sulul de dinainte,
Cioprea le mai þine minte.
Pintre iþe ºi-ntre spatã
Paºte-o iapã deºãlatã;
Pintre iþe ºi fuscei
Paºte-o scroafã cu purcei.
...
|
|
