CREANGÃ ION

Title:Cinci pâni
Subject:FICTION Scarica il testo


ION CREANGÃ

Cinci pâni

---Doi oameni, cunoscuþi unul cu altul, cãlãtoreau odatã, vara, pe un drum. Unul avea în traista sa trei pâni, ºi celalalt douã pâni. De la o vreme, fiindu-le foame, poposesc la umbra unei rãchiþi pletoase, lângã o fântânã cu ciuturã, scoate fiecare pânile ce avea ºi se pun sã mãnânce împreunã, ca sã aibã mai mare poftã de mâncare.

Tocmai când scoaserã pânile din traiste, iaca un al treile drumeþ, necunoscut, îi ajunge din urmã ºi se opreºte lângã dânºii, dându-le ziua bunã. Apoi se roagã sã-i deie ºi lui ceva de mâncare, cãci e tare flãmând ºi n-are nimica merinde la dânsul, nici de unde cumpãra.
— Poftim, om bun, de-i ospãta împreunã cu noi, ziserã cei doi drumeþi cãlãtorului strãin; cãci mila Domnului! unde mãnâncã doi mai poate mânca ºi al treilea.

Cãlãtorul strãin, flãmând cum era, nemaiaºteptând multã poftire, se aºazã jos lângã cei doi, ºi încep a mânca cu toþii pâne goalã ºi a be apã rece din fântânã, cãci altã udãturã nu aveau. ªi mãnâncã ei la un loc tustrei, ºi mãnâncã, pânã ce gãtesc de mâncat toate cele cinci pâni, de parcã n-au mai fost.

Dupã ce-au mântuit de mâncat, cãlãtorul strãin scoate cinci lei din pungã ºi-i dã, din întâmplare, celui ce avusese trei pâni, zicând:
— Primiþi, vã rog, oameni buni, aceastã micã mulþãmitã de la mine, pentru cã mi-aþi dat demâncare la nevoie; veþi cinsti mai încolo câte un pahar de vin, sau veþi face cu banii ce veþi pofti. Nu sunt vrednic sã vã mulþãmesc de binele ce mi-aþi fãcut, cãci nu vedeam lumea înaintea ochilor de flãmând ce eram.

Cei doi nu prea voiau sã primeascã, dar, dupã multã stãruinþã din partea celui al treilea, au primit. De la o vreme, cãlãtorul strãin ºi-a luat ziua bunã de la cei doi ºi apoi ºi-a cãutat de drum. Ceilalþi mai rãmân oleacã sub rãchitã, la umbrã, sã odihneascã bucatele. ªi, din vorbã în vorbã, cel ce avuse trei pâni dã doi lei celui cu douã pâni, zicând:
— Þine, frate, partea dumitale, ºi fã ce vrei cu dânsa. Ai avut douã pâni întregi, doi lei þi se cuvin. ªi mie îmi opresc trei lei, fiindc-am avut trei pâni întregi, ºi tot ca ale tale de mari, dupã cum ºtii.
— Cum aºa?! zise celãlalt cu dispreþ! pentru ce numai doi lei, ºi nu doi ºi jumãtate, partea dreaptã ce ni se cuvine fiecãruia? Omul putea sã nu ne deie nimic, ºi atunci cum rãmânea?
— Cum sã rãmâie? zise cel cu trei pâni; atunci aº fi avut eu pomanã pentru partea ce mi se cuvine de la trei pâni, iar tu, de la douã, ºi pace bunã. Acum, însã, noi am mâncat degeaba, ºi banii pentru pâne îi avem în pungã cu prisos: eu trei lei ºi tu doi lei, fiecare dupã numãrul pânilor ce am avut. Mai dreaptã împãrþealã decât aceasta nu cred cã se mai poate nici la Dumnezeu sfântul...
— Ba nu, prietene, zice cel cu douã pâni. Eu nu mã þin cã mi-ai fãcut parte dreaptã. Haide sã ne judecãm, ºi cum a zice judecata, aºa sã rãmâie.
— Haide ºi la judecatã, zise celãlalt, dacã nu te mulþãmeºti. Cred cã ºi judecata are sã-mi gãseascã dreptate, deºi nu m-am târât prin judecãþi de când sunt.

ªi aºa, pornesc ei la drum, cu hotãrârea sã se judece. ªi cum ajung într-un loc unde era judecãtorie, se înfãþoºeazã înaintea judecãtorului ºi încep a spune împrejurarea din capãt, pe rând fiecare; cum a venit întâmplarea de au cãlãtorit împreunã, de au stat la masã împreunã, câte pâni a avut fiecare, cum a mâncat drumeþul cel strãin la masa lor, deopotrivã cu dânºii, cum le-a dat cinci lei drept mulþãmitã ºi cum cel cu trei pâni a gãsit cu cale sã-i împartã.

Judecãtorul, dupã ce-i ascultã pe amândoi cu luare aminte, zise celui cu douã pâni:
— ªi nu eºti mulþãmit cu împãrþeala ce s-a fãcut, omule?
— Nu, domnule judecãtor, zise nemulþãmitul; noi n-am avut de gând sã luãm platã de la drumeþul strãin pentru mâncarea ce i-am dat; dar, dac-a venit întâmplarea de-aºa, apoi trebuie sã împãrþim drept în douã ceea ce ne-a dãruit oaspetele nostru. Aºa cred eu cã ar fi cu cale, când e vorba de dreptate.
— Dacã e vorba de dreptate, zise judecãtorul, apoi fã bine de înapoieºte un leu istuialalt, care spui c-a avut trei pâni.

— De asta chiar mã cuprinde mirare, domnule judecãtor, zise nemulþãmitul cu îndrãznealã. Eu am venit înaintea judecãþei sã capãt dreptate, ºi vãd cã dumneata, care ºtii legile, mai rãu mã acufunzi. De-a fi sã fie tot aºa ºi judecata dinaintea lui Dumnezeu, apoi vai de lume!
— Aºa þi se pare dumitale, zise judecãtorul liniºtit, dar ia sã vezi cã nu-i aºa. Ai avut dumneata douã pâni?
— Da, domnule judecãtor, douã am avut.
— Tovarãºul dumitale, avut-a trei pâni?
— Da, domnule judecãtor, trei a avut.
— Udãturã ceva avut-aþi vreunul?
— Nimic, domnule judecãtor, numai pâne goalã ºi apã rãce din fântânã, fie de sufletul cui a fãcut-o acolo, în calea trecãtorilor.
— Dinioarea, parcã singur mi-ai spus, zise judecãtorul, cã aþi mâncat toþi tot ca unul de mult; aºa este?
— Aºa este domnule judecãtor.

— Acum, ia sã statornicim rânduiala urmãtoare, ca sã se poatã ºti hotãrât care câtã pâne a mâncat. Sã zicem cã s-a tãiat fiecare pâne în câte trei bucãþi deopotrivã de mari; câte bucãþi ai fi avut dumneata, care spui cã avuºi douã pâni?
— ªese bucãþi aº fi avut, domnule judecãtor.
— Dar tovarãºul dumitale, care spui cã avu trei pâni?
— Nouã bucãþi ar fi avut, domnule judecãtor.
— Acum, câte fac la un loc ºese bucãþi ºi cu nouã bucãþi?
— Cincisprezece bucãþi, domnule judecãtor.
— Câþi oameni aþi mâncat aceste cincisprezece bucãþi de pâne?
— Trei oameni, domnule judecãtor.
— Bun! Câte câte bucãþi vin de fiecare om?
— Câte cinci bucãþi, domnule judecãtor.
— Acum, þii minte câte bucãþi ai fi avut dumneta?
— ªese bucãþi, domnule judecãtor.
— Dar de mâncat, câte ai mâncat dumneta?
— Cinci bucãþi, domnule judecãtor.
— ªi câte þi-au mai rãmas de întrecut?
— Numai o bucatã, domnule judecãtor.

— Acum sã stãm aici, în ceea ce te priveºte pe dumneta, ºi sã luãm pe istalalt la rând. Þii minte câte bucãþi de pâne ar fi avut tovarãºul d-tale?
— Nouã bucãþi, domnule judecãtor.
— ªi câte a mâncat el de toate?
— Cinci bucãþi, ca ºi mine, domnule judecãtor.
— Dar de întrecut, câte i-au mai rãmas?
— Patru bucãþi, domnule judecãtor.

— Bun! Ia, acuº avem sã ne înþelegem cât se poate de bine! Vra sã zicã, dumneta ai avut numai o bucatã de întrecut, iar tovarãºul dumitale, patru bucãþi. Acum, o bucatã de pâne rãmasã de la dumneta ºi cu patru bucãþi de la istalalt fac la un loc cinci bucãþi?
— Taman cinci, domnule judecãtor.
— Este adevãrat cã aceste bucãþi de pâne le-a mâncat oaspetele dumneavoastrã, care spui cã v-a dat cinci lei drept mulþãmitã?
— Adevãrat este, domnule judecãtor.
— Aºadar, dumitale þi se cuvine numai un leu, fiindcã numai o bucatã de pâne ai avut de întrecut, ºi aceasta ca ºi cum ai fi avut-o de vânzare, deoarece aþi primit bani de la oaspetele dumneavoastrã. Iar tovarãºul dumitale i se cuvin patru lei, fiindcã patru bucãþi de pâne a avut de întrecut. Acum, darã, fã bine de înapoieºte un leu tovarãºului dumitale. ªi dacã te crezi nedreptãþit, du-te ºi la Dumnezeu, ºi las' dacã þi-a face ºi el judecatã mai dreaptã decât aceasta!

Cel cu douã pâni, vãzând cã nu mai are încotro ºovãi, înapoieºte un leu tovarãºului sãu, cam cu pãrere de rãu, ºi pleacã ruºinat.
Cel cu trei pâni însã, uimit de aºa judecatã, mulþãmeºte judecãtorului ºi apoi iese, zicând cu mirare:
— Dac-ar fi pretutindene tot asemenea judecãtori, ce nu iubesc a li cânta cucul din faþã, cei ce n-au dreptate n-ar mai nãzui în veci ºi-n pururea la judecatã.

Corciogarii, porecliþi ºi apãrãtori, nemaiavând chip de traiu numai din minciuni, sau s-ar apuca de muncã, sau ar trebui, în toatã viaþa lor, sã tragã pe dracul de coadã...
Iar societatea bunã ar rãmâne nebântuitã.


...

  • Libri.it

  • Libri.it