CREANGÃ ION

Title:Punguþa cu doi bani
Subject:OTHER LITERATURES Scarica il testo


ION CREANGÃ
Punguþa cu doi bani

Era odatã o babã ºi un moºneag. Baba avea o gãinã, ºi moºneagul un cucoº; gãina babei se oua de câte douã ori pe fiecare zi ºi baba mânca o mulþime de ouã; iar moºneagului nu-i da nici unul. Moºneagul într-o zi perdu rãbdarea ºi zise:

- Mãi babã, mãnânci ca în târgul lui Cremene. Ia dã-mi ºi mie niºte ouã, ca sã-mi prind pofta mãcar.
- Da' cum nu! zise baba, care era foarte zgârcitã. Dacã ai poftã de ouã, bate ºi tu cucoºul tãu, sã facã ouã, ºi-i mânca; cã eu aºa am bãtut gãina, ºi iacãtã-o cum se ouã.

Moºneagul, pofticios ºi hapsin, se ia dupã gura babei ºi, de ciudã, prinde iute ºi degrabã cucoºul ºi-i dã o bataie bunã, zicând:

- Na! ori te ouã, ori du-te de la casa mea; ca sã nu mai strici mâncarea degeaba.

Cucoºul, cum scãpã din mânile moºneagului, fugi de-acasã ºi umbla pe drumuri, bezmetec. ªi cum mergea el pe-un drum, numai iatã gãseºte o punguþã cu doi bani. ªi cum o gãseºte, o ºi ia în clonþ ºi se întoarnã cu dânsa înapoi cãtre casa moºneagului. Pe drum se întâlneºte c-o trãsurã c-un boier ºi cu niºte cucoane. Boierul se uitã cu bãgare de seamã la cucoº, vede în clonþu-i o punguþã ºi zice vezeteului:

- Mãi! ia dã-te jos ºi vezi ce are cucoºul cela în plisc.

Vezeteul se dã iute jos din capra trãsurei, ºi c-un feliu de meºteºug, prinde cucoºul ºi luându-i punguþa din clonþ o dã boieriului. Boieriul o ia, fãrã pãsare o pune în buzunar ºi porneºte cu trãsura înainte. Cucoºul, supãrat de asta, nu se lasã, ci se ia dupã trãsurã, spuind neîncetat:

Cucurigu ! boieri mari,
Daþi punguþa cu doi bani !

Boierul, înciudat, când ajunge în dreptul unei fântâni, zice vezeteului:

- Mã! ia cucoºul ist obraznic ºi-l dã în fântâna ceea.

Vezeteul se dã iarãºi jos din caprã, prinde cucoºul ºi-l azvârle în fântânã! Cucoºul, vãzând aceastã mare primejdie, ce sã facã? Începe-a înghiþi la apã; ºi-nghite, ºi-nghite, pânã ce-nghite toatã apa din fântânã. Apoi zboarã de-acolo afarã ºi iarãºi se ia în urma trãsurei, zicând:

Cucurigu ! boieri mari,
Daþi punguþa cu doi bani !

Boierul, vãzând aceasta, s-a mirat cumplit ºi a zis:

- Mã! da' al dracului cucoº i-aista! Ei, las' cã þi-oiu da eu þie de cheltuialã, mãi crestatule ºi pintenatule!

ªi cum ajunge acasã, zice unei babe de la bucãtãrie sã ia cucoºul, sã-l azvârle într-un cuptor plin cu jãratic ºi sã punã o lespede la gura cuptorului. Baba, cânoasã la inimã, de cuvânt; face cum i-a zis stãpânu-sãu. Cucoºul, cum vede ºi astã mare nedreptate, începe a vãrsa la apã; ºi toarnã el toatã apa cea din fântânã pe jaratic, pânã ce stinge focul de tot, ºi se rãcoreºte cuptoriul; ba încã face º-o apãraie prin casã, de s-au îndrãcit de ciudã hârca de la bucãtãrie. Apoi dã o bleandã lespezei de la gura cuptiorului, iesã teafãr ºi de-acolo, fuga la fereastra boierului ºi începe a trânti cu ciocul în geamuri ºi a zice:

Cucurigu ! boieri mari,
Daþi punguþa cu doi bani !

- Mãi, cã mi-am gãsit beleaua cu dihania asta de cucoº, zise boieriul cuprins de mierare. Vezeteu! Ia-l de pe capul meu ºi-l zvârle în cireada boilor º-a vacilor; poate vreun buhaiu înfuriat i-a veni de hac; l-a lua în coarne, ºi-om scãpa de supãrare.

Vezeteul iarãºi ia cucoºul ºi-l zvârle în cireadã! Atunci, bucuria cucoºului! Sã-l fi vãzut cum înghiþea la buhai, la boi, la vaci ºi la viþei; pãn-a înghiþit el toatã cireada, º-a fãcut un pântece mare, mare cât un munte! Apoi iar vine la fereastrã, întinde aripele în dreptul soarelui, de întunecã de tot casa boierului, ºi iarãºi începe!

Cucurigu ! boieri mari,
Daþi punguþa cu doi bani !

Boierul, când mai vede ºi astã dandanaie, crãpa de ciudã ºi nu ºtia ce sã mai facã, doar va scãpa de cucoº.
Mai stã boierul cât stã pe gânduri, pãnã-i vine iarãºi în cap una.

- Am sã-l dau în haznaua cu banii; poate va înghiþi la galbeni, i-a sta vreunul în gât, s-a îneca ºi-oiu scãpa de dânsul.

ªi, cum zice, umflã cucoºul de-o aripã ºi-l zvârle în zahnaua cu banii; cãci boieriul acela, de mult bãnãrit ce avea, nu-i mai ºtia numãrul. Atunci cucoºul înghite cu lãcomie toþi banii ºi lasã toate lãzile pustii. Apoi iesã ºi de-acolo, el ºtie cum ºi pe unde, se duce la fereastra boierului ºi iar începe:

Cucurigu ! boieri mari,
Daþi punguþa cu doi bani !

Acum, dupã toate cele întâmplate, boierul, vãzând cã n-are ce-i mai face, i-azvârle punguþa. Cucoºul o ia de jos cu bucurie, se duce la treaba lui ºi lasã pe boier în pace. Atunci toate paserile din ograda boiereascã, vãzând voinicia cucoºului, s-au luat dupã dânsul, de þi se pãrea cã-i o nuntã, ºi nu altãceva; iarã boierul se uita galiº cum se duceau paserile ºi zise oftând:

- Ducã-se ºi cobe ºi tot, numai bine cã am scãpat de belea, cã nici lucru curat n-a fost aici!

Cucoºul însã mergea þanþoº, iar paserile dupã dânsul, ºi merge el cât merge, pânã ce ajunge acasã la moºneag, ºi de pe la poartã începe a cânta: "Cucurigu !!! cucurigu !!!"
Moºneagul, cum aude glasul cucoºului, iesã afarã cu bucurie; ºi, când îºi aruncã ochii spre poartã, ce sã vadã? Cucoºul sãu era ceva de spãriet! elefantul þi se pãrea purice pe lângã acest cucoº; º-apoi în urma lui veneau cârduri nenumãrate de paseri, care de care mai frumoase, mai cucuiete ºi mai boghete. Moºneagul, vãzând pe cucoºul sãu aºa de mare ºi de greoiu, ºi încunjurat de-atâta amar de galiþe, i-a deschis poarta. Atunci cucoºul i-a zis:

- Stãpâne, aºterne un þol aici în mijlocul ogrãzii.

Moºneagul, iute ca un prâsnel, aºterne þolul. Cucoºul atunci se aºazã pe þol, scuturã puternic din aripi ºi îndatã se umple ograda ºi livada moºneagului, pe lângã paseri, ºi de cirezi de vite; iarã pe þol toarnã o movilã de galbeni, care strãlucea la soare de-þi lua ochii! Moºneagul, vãzând aceste mari bogãþii, nu ºtia ce sã facã de bucurie, sãrutând mereu cucoºul ºi dezmerdându-l.
Atunci, iaca ºi baba vine nu ºtiu de unde; ºi, când a vãzut unele ca aceste, numa-i sclipeau rãutãcioasei ochii în cap ºi plesnea de ciudã.

- Moºnege, zise ea ruºinatã, dã-mi ºi mie niºte galbeni!
- Ba pune-þi pofta-n cuiu, mãi babã! Când þi-am cerut ouã, ºtii ce mi-ai rãspuns? Bate acum ºi tu gãina, sã-þi aducã galbeni; c-aºa am bãtut eu cucoºul, ºtii tu din a cui pricinã... ºi iaca ce mi-a adus!

Atunci baba se duce în poiatã, gãbuieºte gãina, o apucã de coadã ºi o ia la bãtaie, de-þi venea sã-i plângi de milã! Biata gãinã, cum scapã din mânile babei, fuge pe drumuri. ªi cum mergea pe drum, gãseºte ºi ea o mãrgicã º-o înghite. Apoi rãpede se întoarce acasã la babã ºi începe de pe la poartã: "Cot, cot, cotcodac !" Baba iesã cu bucurie înaintea gãinei. Gãina sare peste poartã, trece iute pe lângã babã ºi se pune pe cuibariu; ºi, dupã vrun ceas de ºedere, sare de pe cuibariu, cotcodocind. Baba atunci se duce cu fuga, sã vadã ce i-a fãcut gãina!... ªi, când se uitã în cuibariu, ce sã vadã? Gãina se ouase o mãrgicã. Baba, când vede cã º-a bãtut gãina joc de dânsa, o prinde º-o bate, º-o bate, pãn-o omoarã în bãtaie! ªi aºa, baba cea zgârcitã ºi nebunã a rãmas de tot sãracã, lipitã pãmântului. De-acu a mai mânca ºi rãbdãri prãjite în loc de ouã; cã bine ºi-a fãcut râs de gãinã ºi-a ucis-o fãrã sã-i fie vinovatã cu nemica, sãrmana!

Moºneagul însã era foarte bogat; el ºi-a fãcut case mari ºi grãdini frumoase ºi trãia foarte bine; pe babã, de milã, a pus-o gãinãriþã, iarã pe cucoº îl purta în toate pãrþile dupã dânsul, cu salbã de aur la gât ºi încãlþat cu ciuboþele galbene ºi cu pinteni la cãlcâie, de þi se pãrea cã-i un irod de cei frumoºi, iarã nu cucoº de fãcut cu borº.

...

  • Libri.it

  • Libri.it