CREANGÃ ION

Title:Povestea unui om leneº
This text will be replaced
Subject:FICTION Scarica il testo


ION CREANGÃ
Povestea unui om leneº

Cicã era odatã într-un sat un om grozav de leneº; de leneº ce era, nici îmbucãtura din gurã nu ºi-o mesteca. ªi satul, vãzând cã acest om nu se dã la muncã nici în ruptul capului, hotãrâ sã-l spânzure, pentru a nu mai da pildã de lenevire ºi altora. ªi aºa, se aleg vreo doi oameni din sat ºi se duc la casa leneºului, îl umflã pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimþitor, ºi hai cu dânsul la locul de spânzurãtoare!
Aºa era pe vremea aceea.
Pe drum se întâlnesc ei cu o trãsurã în care era o cucoanã. Cucoana, vãzând în carul cel cu boi un om care sãmãna a fi bolnav, întrebã cu milã pe cei doi þãrani, zicând:

- Oameni buni! Se vede cã omul cel din car e bolnav, sãrmanul, ºi-l duceþi la vro doftoroaie undeva, sã se caute.

- Ba nu, cucoanã, rãspunse unul dintre þãrani; sã ierte cinstitã faþã dumnevoastrã, dar aista e un leneº care nu credem sã fi mai având pãreche în lume, ºi-l ducem la spânzurãtoare, ca sã curãþim satul de-un trândav.

- Alei! oameni buni, zise cucoana, înfiorându-se; pãcat, sãrmanul, sã moarã ca un câne, fãrãdelege! Mai bine duceþi-l la moºie la mine; iacãtã curtea pe costiºa ceea. Eu am acolo un hambar plin cu posmagi, ia aºa, pentru împrejurãri grele, Doamne fereºte! A mânca la posmagi ºi-a trãi ºi el pe lângã casa mea, cã doar ºtiu cã nu m-a mai perde Dumnezeu pentr-o bucãþicã de pâne. Dã, suntem datori a ne ajuta unii pe alþii.

- I-auzi, mãi leneºule, ce spune cucoana; cã te-a pune la coteþ, într-un hambar cu posmagi, zise unul dintre sãteni. Iaca peste ce noroc ai dat, batã-te întunerecul sã te batã, uriciunea oamenilor! Sai degrabã din car ºi mulþãmeºte cucoanei, cã te-a scãpat de la moarte ºi-ai dat peste belºug, luîndu-te sub aripa dumisale. Noi gândeam sã-þi dãm sopon ºi frânghie. Iar cucoana, cu bunãtatea dumisale, îþi dã adãpost ºi posmagi; sã tot trãieºti, sã nu mai mori! Sã-ºi puie cineva obrazul pentru unul ca tine ºi sã te hrãneascã ca pe un trântor, mare minune-i ºi asta. Dar tot de noroc sã se plângã cineva... Bine-a mai zis cine-a zis cã: "Boii arã ºi caii mãnâncã". Hai dã rãspuns cucoanei, ori aºa, ori aºa, cã n-are vreme de stat la vorbã cu noi.

- Dar muieþi-s pormagii? zise atunci leneºul, cu jumãtate de gurã, fãrã sã se cârneascã din loc.
- Ce-a zis? întrebã cucoana pe sãteni.
- Ce sã zicã, milostivã cucoanã, rãspunde unul. Ia, întreabã, cã muieþi-s posmagii?
- Vai de mine ºi de mine, zise cucoana cu mirare, încã asta n-am auzit! Da' el nu poate sã ºi-i moaie?
- Auzi, mãi leneºule: te prinzi sã moi posmagii singur, ori ba?
- Ba, rãspunse leneºul. Trageþi mai bine tot înainte! Ce mai atâta grijã pentru astã pustie de gurã!

Atunci unul dintre sãteni zise cucoanei:

- Bunãtatea dumneavoastrã, milostivã cucoanã, dar degeaba mai voiþi a strica orzul pe gâºte. Vedeþi bine cã nu-l ducem noi la spânzurãtoare numai aºa, de flori de cuc, sã-i luãm nãravul. Cum chitiþi? Un sat întreg n-ar fi pus oare mânã de la mânã ca sã poatã face dintr-însul ceva? Dar ai pe cine ajuta? Doar lenea-i împãrãteasã mare, ce-þi baþi capul!

Cucoana atunci, cu toatã bunãvoinþa ce ave, se lehãmeseºte ºi de binefacere ºi de tot, zicând:
- Oameni buni, faceþi dar cum vã va lumina Dumnezeu!

Iar sãtenii duc pe leneº la locul cuvenit ºi-i fac felul.
ªi iaca aºa au scãpat ºi leneºul acela de sãteni, ºi sãtenii aceia de dânsul. Mai pofteascã de-acum ºi alþi leneºi în satul acela, dacã le dã mâna ºi-i þine cureaua.

ª-am încãlecat pe-o ºa ºi v-am spus povestea aºa.


...

  • Libri.it

  • Libri.it