CREANGÃ ION

Title:Moº Ion Roatã ºi Unirea
This text will be replaced
Subject:OTHER LITERATURES Scarica il testo


ION CREANGÃ
Moº Ion Roatã ºi Unirea

La 1857, pe când se ferbea Unirea în Iaºi, boierii moldoveni liberali, ca de-alde Costache Hurmuzachi, M. Kogãlniceanu ºi alþii, au gãsit cu cale sã cheme la Adunare ºi câþiva þãrani fruntaºi, câte unul din fiecare judeþ, spre a lua ºi ei parte la facerea acestui mãreþ ºi nobil act naþional. Cum au ajuns þãranii în Iaºi, boierii au pus mânã de la mânã, de i-au ferchezuit frumos ºi i-au îmbrãcat la fel, cu cheburi albe ºi cuºme nouã, de se mirau þãranii ce berechet i-a gãsit. Apoi, se zice cã i-ar fi dat pe sama unuia dintre boieri sã le þie cuvânt, ca sã-i facã a înþelege scopul chemãrii lor la Iaºi.

- Oameni buni, ºtiþi pentru ce sunteþi chemaþi aici, între noi? zise boierul cu blândeþã.

- Vom ºti, cucoane, dacã ni-þi spune, rãspunse cu sfialã un þãran mai bãtrân, scãrpinându-se în cap.

- Apoi, iaca ce, oameni buni: de sute de ani, douã þãri surori, creºtine ºi megieºe, Moldova noastrã ºi Valahia sau Þara Munteneascã, de care poate-þi fi auzit vorbindu-se, se sfâºie ºi se mãnâncã între dânsele, spre cumplita urgie ºi peire a neamului românesc. Þãri surori ºi creºtine, am zis, oameni buni; cãci, precum ne închinãm noi, moldovenii, aºa se închinã ºi fraþii noºtri din Valahia. Statura, vorba, hrana, îmbrãcãmintea ºi toate obiceiurile câte le avem noi le au întocmai ºi fraþii noºtri munteni. Þãri megieºe, am zis, oameni buni; cãci numai pârãuaºul Milcov, ce trece pe la Focºani, le desparte. "Sã-l secãm dar dintr-o sorbire" ºi sã facem sfânta Unire, adicã înfrãþirea doritã de strãmoºii noºtri, pe care ei n-au putut s-o facã în împrejurãrile grele de pe atunci. Iaca, oameni buni, ce treabã creºtineascã ºi frumoasã avem de fãcut. Numai Dumnezeu sã ne-ajute! Înþeles-aþi, vã rog, oameni buni, pentru ce v-am chemat? ªi dacã aveþi ceva de zis, nu vã sfiiþi; spuneþi verde, moldoveneºte, ca la niºte fraþi ce vã suntem; cã de-aceea ne-am adunat aici, ca sã ne luminãm unii pe alþii ºi Dumnezeu sã ne lumineze pe toþi cum a ºti el mai bine!

- Înþelegem, cucoane, aºa a fi, rãspunserã câþiva þãrani mai ruºinoºi; cã, dã, nu-þi ºti dumnevoastrã ce-i pe lume, noi, þãrãnimea de la coarnele plugului, avem sã ºtim ce-i bine ºi ce-i rãu?...

- Ba eu, drept sã vã spun, cucoane, n-am înþeles! cicã zise cu îndrãznealã unul dintre þãrani, anume Ion Roatã. ª-apoi, chiar dacã ne-am pricepe ºi noi la câte ceva, cine se mai uitã în gura noastrã? Vorba ceea, cucoane: "Þãranul, când merge, tropãieºte, ºi când vorbeºte, hodorogeºte", sã ierte cinstitã faþã dumnevoastrã. Eu socot cã treaba asta se putea face ºi fãrã de noi; cã, dã, noi ºtim a învârti sapa, coasa ºi secera, dar dumnevoastrã învârtiþi condeiul ºi, când vreþi, ºtiþi a face din alb negru ºi din negru alb... Dumnezeu v-a dãruit cu minte ca sã ne povãþuiþi ºi pe noi, prostimea...

- Ba nu, oameni buni; s-a trecut vremea aceea, pe când numai boierii fãceau totul în þara aceasta º-o storceau dupã plac. Astãzi toþi, de la vlãdicã pânã la opincã, trebuie sã luãm parte la nevoile ºi la fericirea þãrii. Muncã ºi câºtig, datorii ºi drepturi pentru toþi deopotrivã.

Le spuse boierul apoi despre originea românilor, cum ºi de cine au fost ei aduºi pe aceste locuri; despre suferinþele lor ºi cum au ajuns a fi dezbinaþi ºi împrãºtiaþi prin alte þãri. Le dã el pilde câte ºi mai multe: cu smocul de nuiele, cu taurii învrãjbiþi ºi, în sfârºit, se sileºte bietul creºtin din rãsputeri a-i face sã înþeleagã care sunt roadele binefãcãtoare ale Unirii, aducându-le aminte cã tot "pentru unirea tuturor" se roagã ºi sfânta bisericã, în toate zilele, mai bine de 1.850 de ani.

- Ei, oameni buni, cred cã acuma aþi priceput!
- Priceput, cucoane, cât se poate de bine, rãspunserã mai toþi. Dumnezeu sã vã ajute la cele bune!
- Ba eu tot nu, cucoane, rãspunse moºul Ion Roatã.
- Dumnezeu sã mã ierte, moº Ioane, dar dumneta, cum vãd, eºti cam greu de cap; ia haidem în grãdinã, sã vã fac a înþelege ºi mai bine. Moº Ioane, vezi colo, în ogradã la mine, bolovanul cel mare?
- Îl vedem, cucoane.
- Ia fã bine ºi adã-l ici, lângã mine, zise boierul, care ºedea acum pe un jilþ în mijlocul þãranilor.
- S-avem iertare, cucoane, n-om putea, cã doar acolo-i greutate, nu ºagã.
- Ia cearcã ºi vezi.

Moº Roatã se duce ºi vrea sã ridice bolovanul, dar nu poate.

- Ia du-te ºi dumneta moº Vasile, ºi dumneta, bade Ilie, ºi dumneta, bade Pandelachi.

În sfârºit, se duc ei vro trei-patru þãrani, urnesc bolovanul din loc, îl ridicã pe umere ºi-l aduc lângã boier.

- Ei, oameni buni, vedeþi? S-a dus moº Ion ºi n-a putut face treaba singur; dar când v-aþi mai dus câþiva într-ajutor, treaba s-a fãcut cu uºurinþã, greutatea n-a mai fost aceeaºi. Povestea cântecului:

Unde-i unul nu-i putere,
La nevoi ºi la durere;
Unde-s mulþi, puterea creºte,
ªi duºmanul nu sporeºte.

Aºa ºi cu Unirea, oameni buni! Credeþi dumnevoastrã cã, de-a ajuta Dumnezeu a se uni Moldova cu Valahia avem sã fim numai atâþia? Fraþii noºtri din Transilvania, Bucovina, Basarabia ºi cei de peste Dunãrea, din Macedonia ºi de prin alte pãrþi ale lumii, numai sã ne vadã cã trãim bine, ºi ei se vor bucura ºi ne vor iubi, de n-or mai îndrãzni duºmanii, în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi fraþii noºtri de sânge: franþujii, italienii, spaniolii ºi portughezii, ce aºteapt? La orice întâmplare, Doamne fereºte, stau gata sã-ºi verse sângele pentru noi... Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-aþi înþeles ºi rãsînþeles.

- Ba eu unul, sã iertaþi dumnevoastrã, cucoane, încã tot n-am înþeles, rãspunde moº Roatã.

- Cum se face asta, moº Ioane? Mai bine ce v-am tãlmãcit, ºi un copil putea sã înþeleagã.

- Mai aºa, cucoane, rãspunserã ceilalþi.

- Moº Ioane, zise acum boierul, cam tulburat de multã obosealã, ia spune dumneta, în legea dumitale, cum ai înþeles, cum n-ai înþeles, de când se face atâta vorbã; sã auzim ºi noi!

- Dã, cucoane, sã nu vã fie cu supãrare, dar de la vorbã ºi pânã la faptã este mare deosebire... Dumnevoastrã, ca fiecare boier, numai ne-aþi poruncit sã aducem bolovanul, d-ar n-aþi pus umãrul împreunã cu noi la adus, cum ne spuneaþi dinioarea, cã de-acum toþi au sã ieie parte la sarcini: de la vlãdicã pânã la opincã. Bine-ar fi dac-ar fi aºa, cucoane, cã la rãzboiu înapoi ºi la pomanã nãvalã, parcã nu prea vine la socotealã... Iar de la bolovanul dumnevoastrã am înþeles aºa: cã pânã acum noi, þãranii, am dus fiecare câte-o peatrã mai mare sau mai micã pe umere; însã acum suntem chemaþi a purta împreunã tot noi, opinca, o stâncã pe umerele noastre... Sã dea Domnul, cucoane, sã fie altfel, cã mie unuia, nu mi-a pãrè rãu.

La aceste vorbe, þãranii ceilalþi au început a strânge din umere, a se uita lung unul la altul ºi a zice:

- Ia, poate cã ºi Roatã al nostru sã aibã dreptate!...

Iar boierul, luându-i înainte cu glume, a înghiþit gãluºca ºi a tãcut molcum.

...

  • Libri.it

  • Libri.it